Cuprins

Introducere
Prefaţa
Capitolul I N-am văzut niciodată frica
Capitolul II Comandant de navă
Capitolul III Va deveni un om mare. Emma
Capitolul IV Promit dinainte iertarea
Capitolul V Capturaţi-i, scufundaţi-i şi incendiaţi-i
Capitolul VI Femeia vieţii lui
Capitolul VII Nu văd semnalul
Capitolul VIII Preludiul victoriei şi al morţii
Capitolul IX Anglia aşteaptă să vă faceţi datoria
Epilog

Amiralul Nelson

Capitolul I – N-am văzut niciodată frica

…………………………..

Într-o noapte, în timpul cartului, Nelson a plecat de pe navă împreună cu unul dintre camarazi, profitând de ceaţa care se ridicase, în urmărirea unui urs. Lipsa lor a fost curând remarcată.
Căpitanul Lutwidge şi ofiţerii săi erau foarte îngrijoraţi de soarta celor doi. Între orele 3 si 4 dimineaţa, vizibilitatea fiind bună, cei doi aventurieri au fost văzuți, la o distanţă considerabilă faţă de navă, atacând un urs polar uriaş.
Imediat a fost dat, cu pavilioane de saulă, semnalul de întoarcere a celor doi. Camaradul lui Nelson i-a spus că trebuie să se supună ordinului să se întoarcă la navă, dar în zadar. Au risipit muniţia fără să nimerească ursul. O spărtură în gheaţă, care-i despărţea de urs, probabil le-a salvat viaţa.
– Nu contează, a strigat el, lasă-mă să-l lovesc pe diavolul ăsta cu cu patul armei şi o să-l învingem.
Comandantul navei, căpitanul Lutwidge, văzând pericolul, a tras o lovitură cu tunul, care a avut efectul scontat de gonire a bestiei. Căpitanul l-a certat foarte dur pentru purtarea sa şi a vrut să ştie motivele pentru care a vrut cu orice preţ să vâneze ursul.
– Domnule, a spus el, scoţându-şi buza de jos în evidenţă, aşa cum făcea când era agitat, am vrut să omor ursul, pentru a-i duce pielea tatălui meu.
…………………………..

Capitolul VIII – Preludiul victoriei și al morții

…………………………..
Niciodată nu a fost un comandant mai iubit de subordonaţi decât Nelson. El conducea oamenii cu raţiune şi afecţiune, ştiau că el era incapabil de tiranie, aceştia supunându-i-se cu bucurie, deoarece se bucura de dragostea şi încrederea lor. „Nel al nostru” spuneau ei „este curajos ca un leu şi blând ca un miel.” El detes-ta disciplina severă, deşi fusese crescut într-o disciplină cazonă. Evita să ordone pedepse corporale şi, atunci când le ordona, el, care a fost rănit şi s-a apropiat de moarte, suferea ca o femeie. Era exigent, dar drept şi uman. A luptat pentru ca subordonaţii să-şi obţină drepturile, a stat la uşa birourilor Amiralităţii pentru a obţine recompensele cuvenite oamenilor lui, a propus în Parlament măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale echipajelor. A propus ca marinarii care au servit cinci ani să primească, după lăsarea la vatră, anual, o recompensă de 2 guinee, şi pentru 8 ani, 4 guinee.
Avea grijă ca aspiranţii să-şi însuşească meseria de marinar şi să aibă o comportare foarte bună. Îi încuraja pe cei timizi, îi ajuta ca pe nişte prieteni. „Amintesc” obişnuia să spună, „că trebuie să fii bun marinar ca să fii ofiţer şi de asemenea nu poţi să fii un bun ofiţer dacă nu eşti un gentlemen.” Nu suporta ca inferiorii să jignească superiorii în grad, iar cazurile de lovire a superiorului de către inferior, aşa cum am văzut, au fost sancţionate cu spânzurătoarea. El spunea: „Sunt obligat de funcţia mea să sprijin autoritatea şi, în consecinţă, a fiecărui ofiţer din subordinea mea. Un marinar ignorant va fi întotdeauna pedepsit pentru atitudinea necorespunzătoare faţă de superiorul său.”
…………………………..

Capitolul IX Anglia așteaptă să vă faceți datoria
…………………………..
La orele 11.40, Nelson este din nou pe puntea de comandă şi ordonă ridicarea semnalului pentru Africa „Măriţi viteza“ (nava rămăsese mult în urma formaţiei lui Nelson, după ce aceasta a trecut prin dreptul avangărzii lui Villneuve).
După coborârea acestui semnal, a dat ordin să se ridice semnalul pentru Collingwood „Intenţionez să străpung avangarda inamică pentru a împiedica întoarcerea ei la Cadiz“.
În acest timp, s-a apropiat de el medicul Beatty şi i-a zis:
– Scuzaţi-mă, Sir, dar toţi aici gândesc că francezii nu ar trebui să aibă în faţa lor o ţintă vizibilă ca aceea pe care o veţi oferi dumneavoastră. Îmbrăcaţi cel puţin o manta, sir, şi cu degetul îi arătă marile cordoane şi decoraţii scânteietoare pe care le purta amiralul.
Ele sclipeau pe haina albastră şi parcă erau special puse pen-tru a atrage gloanţele inamice.
– Beatty, spuse el, aceasta nu mă priveşte decât pe mine şi distincţiile ce le port, şi nu mi-a fost niciodată frică.
Colingwood a descifrat semnalul pri-mit de la Nelson şi a spus:
– Sper că Nelson nu va mai face semnale, ştim cu toţii ce avem de făcut.
Exact în acel moment, Nelson se îndrepta spre pupa, urmat de căpitanul Blackwood.
– Voi face semnal flotei pentru a o distra. Nu crezi că este necesar?
– Flota pare a înţelege destul de bine ce se petrece, Sir, răspunse Blackwood.
Nelson a stat puţin pe gânduri, apoi a zis.
– Eşti de părere să transmitem „Nelson are încredere că fiecare îşi va face datoria“?
– Nu, merge mai bine a spune „Anglia are încredere“.
– Bineînţeles, bineînţeles, spuse Nelson încântat şi s-a adresat ofiţerului cu semnalele.
– Domnule Pasco, doresc a spune flotei: „Anglia are încredere că fiecare bărbat îşi va face datoria“. Trebuie să-l transmiţi, pentru că după aceea trebuie să transmiţi imediat semnalul „Angajaţi lupta“.
– Dacă Înălţimea voastră doreşte să-mi permită să înlocuiesc pe „are încredere“ cu „aşteaptă“, transmiterea va fi mai rapidă. „Aşteaptă“ se găseşte în cod, însă „are încredere“ trebuie transmis literă cu literă.
– Foarte bine Pasco, fă-o imediat!
La orele 11.48, pe saulele arborelui trinchet s-au ridicat pavilioanele colorate cu semnalul: „Anglia aşteaptă ca fiecare om să îşi facă datoria“. În lungul celor două linii de nave, pe măsură ce se anunţa semnificaţia semnalului marinarilor şi tunarilor goi până la brâu şi cu batistele înnodate la ceafă, răsunau uralele.

La orele 12.15, a fost ridicat semnalul nr. 16 „Intraţi în luptă, la mică distanţă“ după care a ordonat:
– Lăsaţi-l sus până la sfârşit, şi adăugă:
– Acum eu nu mai am nimic de făcut.
…………………………..

Epilog

…………………………..

Trupul lui Nelson a fost conservat într-un butoi cu coniac, amestecat cu camfor şi smirnă şi depus lângă arborele mare al lui Victory. El şi-a început cariera trăgând la rame într-o barcă pe Tamisa, dând ocol navei, care acum îl ducea pe ultimul drum.
Un marinar a fost permanent de gardă.
Căpitanul Whitby, de la Amiralitate, a fost trimis la Merton să-i ducă trista veste Emmei. Emma și-a amintit, mai târziu, că acesta i s-a înfăţişat cu o faţă palidă.
– Spune-mi direct, a spus ea.
– Am câştigat o mare victorie a spus acesta cu o voce slabă.
– Nu contează victoria, răspunde Emma, scrisorile mele, dă-mi scrisorile mele!
Lacrimile şi paloarea feţei lui Whitby au făcut-o să înţeleagă că Nelson al ei a trecut în nefiinţă.
Emma a dat un ţipăt şi zece ore nu a vorbit şi n-a vărsat nicio lacrimă. Durerea ei era prea mare.
Regele George III, cu lacrimi în ochi, a spus:
– Am pierdut mai mult decât am câştigat.
Englezii și-au plâns eroul, s-au scris ode şi elegii, i s-au adus ofrande.
Ziarul Times scria: „Nu ştim dacă trebuie să plângem sau să ne bucurăm. Ţara noastră a câştigat victoria cea mai splendidă şi mai decisivă, din istoria navală a Angliei. Dar a fost plătită scump”.
Înmormântarea sa a fost una dintre cele mai grandioase din istoria Angliei. Bătălia cîştigată de el rămîne, alături de Waterloo, în 1815, şi de Bătălia Angliei, în 1941, unul dintre momentele măreţe ale naţiunii. Numele eroului său, descris cândva drept „un omuleţ nu foarte chipeş“, continuă să fie, alături de un grup restrâns de englezi, precum Shakespeare, Churchill, John Lennon şi prinţesa Diana, un nume pe care orice şcolar englez îl cunoaşte.
…………………………..
Trafalgar rămâne cea mai răsunătoare victorie navală din lunga şi legendara istorie maritimă a Angliei. A existat o logică geopolitică profundă pentru care bătălia definitorie a epocii navelor cu pânze s-a purtat aici. Cádiz era „poarta“ dintre Lumea Veche şi Lumea Nouă. „Rolul jucat de Cádiz în bătălia strategică mai amplă, dintre puterile care doreau să controleze Atlanticul, nu a fost întîmplător – spune Javier Fernández Reina, directorul Arhivei Municipale din Cádiz. Şi nici faptul că bătălia a avut loc aici. Trafalgar nu a fost un eveniment izolat. A fost actul final al unei drame, care se derula de aproape un deceniu.“
Uşurinţa cu care a fost obţinută această victorie poate fi explicată dacă analizăm cele două flote, care s-au confruntat.
Echipajele lui Nelson erau bine antrenate prin exerciţii riguroase şi o îndelungată pregătire pe mare. Multe dintre echipajele Flotei Combinate, în special cele de pe vasele spaniole, fuseseră recrutate în grabă, dintre oameni care nu mai fuseseră niciodată pe mare.
Moralul, starea de sănătate şi disciplina echipajelor lui Nelson erau net superioare. El s-a îngrijit mereu de bunăstarea echipajelor, i-a motivat prin acordarea de recompense după prize, a ştiut să le insufle încrederea în victorie. Tunarii englezi scriseseră cu cretă pe tunuri: „Victorie sau moarte“. Nu cu multe secole în urmă, Anglia a fost cucerită de vikingi. Arma secretă a acestora nu au fost, în primul rând, navele cu calităţi nautice deosebite, ci mai ales, îndârjirea în luptă, fiind convinşi că după moarte, fecioarele Walkirii îi vor conduce în Walhala. Mulţi marinari din Flota Combinată s-au îmbolnăvit de febra galbenă, care făcuse ravagii pe coasta sudică a Spaniei, din 1801 până în 1805. „A fost ca şi cum Manchester United ar fi jucat cu o echipă din divizia B, cu oamenii accidentaţi şi neîncrezători în ei înşişi – spune David Cordingly, istoric naval britanic. Adversarii nu au crezut niciodată că ar putea învinge. Ca urmare, moralul lor s-a prăbuşit la puţin timp după începerea bătăliei.“
Coeziunea comenzii a fost zdrobitoare. Nelson a fost un mare conducător, care a ştiut să explice intenţiile sale, să acţio-neze într-un mod neaşteptat de către inamic, să-i facă pe subor-donaţi să coopereze și să aibă inițiativa, iar pe inamici să se teamă. Acesta este factorul Nelson. „Numele său făcea el singur cât o armată – a scris viitorul rege George al IV-lea, care luptase sub comanda lui Nelson în tinereţe. Nelson şi Victory însemnau unul şi acelaşi lucru pentru noi şi aduceau în inima duşmanului nostru disperare şi groază.“ Navele engleze se sprijineau reciproc, erau mobile, încercuiau inamicul, realizând concentrarea de forţe zdrobitoare. Comandanţii Flotei Combinate erau imobili, se agăţau de menţinerea poziţiei în formaţie, trebuia să li se dea ordine pentru a veni în sprijinul camarazilor.
Îndrăzneala şi norocul au fost de partea lui Nelson. Mulţi spun că, dacă vântul ar fi căzut după ce primele nave engleze s-au angajat în luptă, rezultatul bătăliei ar fi fost altul. Dar vântul nu s-a oprit, chiar dacă a fost slab.
Trafalgar a fost una dintre ultimele mari bătălii navale din epoca navigaţiei cu vele şi are semnificaţii foarte diferite pentru cele trei naţiuni care s-au întîlnit în largul coastei de la Cádiz.
Pentru spanioli, Trafalgarul a fost şi este o glorioasă înfrângere. În Madrid, există chiar şi o stradă care se numeşte Trafalgar. Pentru spanioli, bătălia a marcat începutul sfârşitului imperiului lor din America de Sud. „Pierderea unor căpitani, precum Federico Gravina, Churruca şi Alcalá Galiano a fost semnificativă pentru Spania – spune José González-Aller, istoric naval spaniol din Madrid. După această dată, am pierdut speranţa de a mai fi o mare putere maritimă.“
Singurul comentariu al lui Napoleon asupra dezastrului, care s-a soldat cu peste 8.000 de victime, a fost: „Din cauza unei furtuni, am pierdut câteva vase, după o bătălie purtată imprudent.“ Gravitatea înfrângerii a fost diminuată prin presa strict controlată. Dezonorat, Villneuve nu a putut suporta înfrângerea. „Bătălia de la Trafalgar rămâne o rană adîncă – spune Remi Monaque -, care va sângera de-a pururi în inima francezilor.“
Începând cu anul bătăliei de la Trafalgar, Anglia a câştigat pentru o sută de ani dominaţia mărilor şi oceanelor lumii şi bogă-ţia, fiind cea mai mare putere maritimă. „Nelson este simbolul nostru naţional în clipe potrivnice – spune Andrew Lambert. Nu avem mare nevoie de el pentru moment. Dar, dacă vă uitaţi la anii 1940, el apare aproape în fiecare frază a lui Churchill. El este totemul nostru, talismanul nostru pe timp de război.“ Urmările celei mai mari victorii obţinute de el se văd şi astăzi. „Trafalgarul a însemnat triumful Anglosferei – scrie Tim Clayton. Ca urmare a Bătăliei de la Trafalgar, engleza a devenit limba universală a comerţului maritim.“

Intoarcere la pagina Carti.